MAREA MANIPULARE: Forţa care eludează voinţa



Împotriva MARII MANIPULĂRI nu te poţi opune pentru că aceasta se bazează pe surprindere şi se manifestează prin eludarea voinţei tale. Tehnicile manipulatorii ce pot să funcţioneze chiar şi împotriva voinţei tale sunt, spre exemplu, tehnicile de manipulare ale minţii şi ale psihicului.

În acest articol, tratez manipularea pe care mulţi dintre noi nu o poate contracara numai prin cunoaşterea teoretică a tehnicilor de manipulare şi voi arăta cum poţi, totuşi, să te opui acestor tehnici viclene.

Cuprins:
1. Definiţia manipulării maselor
2. Tipuri de manipulare în masă
3. Originea manipulării
4. Înţelepciunea divină

1.Definiţia manipulării maselor

Noţiunea de manipulare are ca origine cuvântul latin "MANIPULUS" care descrie acţiunea de a trata pe cineva cu ierburi sau substanţe. "Manus" înseamnă mână, iar "plere" înseamnă a umple.

Manipularea este o noţiune întâlnită mai ales în psihologie, în sociologie şi în politică. Ea descrie exercitarea unei influenţe cu un scop precis, dar ascuns. Manipularea este, deci, totalitatea proceselor, care vizează controlul percepţiei şi al comportamentului individului sau al unei grupe de oameni şi care rămân ascunse acestora.

În primul rând ţin să precizez că există teza precum că oamenii se manipulează unii pe alţii chiar în momentul în care încep să comunice. Una dintre ştiintele ce susţin această teză este programarea neuro-lingvistică, abreviată NLP, care a fost creată în jurul anului 1976 de matematicianul Richard Bandler şi lingvistul John Grinder.

Există, însă, diferenţieri de formă şi potenţă între diferitele tipuri de manipulări. Manipularea minimală constă în convingerea celuilalt să te asculte. Aceasta este valabilă atât pentru intenţia de comunicare pentru a atinge un scop precis, dar şi pentru comunicarea ca simplu divertisment. După această teză, manipularea este o activitate de zi cu zi şi este o exercitare de influenţă, care nu este întotdeauna negativă.

Atunci însă, când manipularea are loc în mod intensiv şi cu un anumit scop, spre exemplu reclamele pentru consum, există justificarea ca ea să fie evaluată. Cunoaşterea tehnicilor de manipulare este folositoare. Din păcate însă, acestea sunt infinite la număr ceea ce face imposibilă cunoaşterea lor în totalitate. De aceea voi prezenta aici numai câteva dintre ele pentru a ne da câtuşi de puţin seama despre modul lor de acţiune asupra noastră.
2.Tipuri de manipulare în masă

Generalul şi filozoful chinez Sun Tse(n. cca. 544 î.Hr. în Wu sau Qi ; d. cca. 496 î.Hr.) este primul care, în anul 500 î.Hr., ne descrie o tehnică a războiului de tipul "DIVIDE ET IMPERA", adică tradus pe româneşte "dezbină şi stăpâneşte". Formularea în latină a acestei tehnici de manipulare a fost pentru prima dată făcută în cartea "Principele" de Niccolò Machiavelli (1469–1527).

Aceasta tehnică de manipulare, după cum observi, este foarte veche, este cunoscută de către toată lumea şi cu toate acestea ea funcţionează fără greş şi în ziua de azi.

Să luăm însă un exemplu concret.

După cum ştie toată lumea, cei care folosesc în mod frecvent tehnicile de manipulare în masă şi în speţa tehnica "divide et impera" sunt politicienii. De aceea voi alege un exemplu din această parte a spectrului societăţii.

În prezent, mai ales în ţările europene, politicienii promovează foarte agresiv teoria precum că tinerii ar fi cei ce trebuie sprijiniți şi promovaţi pentru că ei sunt viitorul şi floarea ţării. La o privire superficială poate orişicine să fie de acord cu aceasta afirmaţie. Noi, însă, vrem să privim mai în profunzime şi să ne punem întrebări critice pentru a găsi gândurile şi ideile ce se găsesc în spatele acestei afirmaţii.

În primul rând observăm că tinerii sunt puşi în antiteză cu celelalte categorii de vârstă. Sarcina politicienilor este, însă, să creeze condiţiile juridice, tehnice şi de viaţa astfel încât ca cei competenţi, cei cu experienţă şi cu moralitatea necesară să se poată afirma indiferent de vârstă sau alte considerente de natură personală. Faptul că se promovează în mod agresiv ideea că tinerii şi numai ei să fie promovaţi, divide societatea şi creează discuţii sterile şi fără de folos.

Pe de altă parte nu putem să remarcăm şi altceva aici. Anume faptul că persoanele în vârstă aflate în poziţii importante în societate, precum şefi, oameni de afaceri, bancheri, politicieni ș.a., sunt de acord cu politica aceasta, cu toate că logic ar fi ca ei să fie solidari cu cei de vârsta lor. Oare de ce? Ca să înţelegem asta trebuie să aruncăm o privire în birourile acestora şi vom vedea că mai toate angajatele, mai toate secretarele sunt fete, femei tinere şi frumoase. La interviul de la angajare, angajatorul se uită cât de lungi îi sunt picioarele aspirantei la post şi după întrebările lui iţi dai seama că habar nu are ce scrie în CV-ul ei.

În massmedia citim şi vedem din când în când acuzaţii de hărţuire sexuală în special la adresa unor persoane sus puse. Dominique Gaston André Strauss-Kahn, fostul director general al FMI-ului, spre exemplu, a fost implicat în numeroase scandaluri de hărţuire sexuală şi violuri. Ceea ce citim şi vedem noi, însă, este numai vârful aisbergului. Nu cumva boşorogii bogaţi cu funcţii importante în stat vor tineri şi tinere din alte cauze decât cel de competenţă?

Da, haideţi să fim mai concreţi! Nu cumva în spatele politicii de promovare a tinerilor se practică o prostituţie ascunsă? ...şi se dau joburi în schimbul serviciilor sexuale?

După cum vedeţi această politică este o manipulare.

O altă tehnică de manipulare pe care doresc să v-o prezint în linii mari este LUPTA SUB STEAG FALS. Pentru a înţelege această tehnică vom lua un exemplu concret.

De câţiva ani încoace, politicienii europeni, împreună cu aşa-zisa elită, ne tot spun că este criza economică şi de aceea ei trebuie să facă "reforme", adică să impună programe de austeritate, programe ce constă de obicei în mărirea de impozite şi reducerea salariilor, a pensiilor, ajutoarelor de şomaj şi a altor ajutoare sociale. Ei au ştiut că aceste măsuri vor duce la manifestaţii împotriva lor. De aceea, în unele state europene unde politicienii au fost mai vicleni, politicienii înşişi au creat organizaţii care, aparent bineinţeles, luptă împotriva acestor reforme.

Astfel există organizaţii ale şomerilor care manifestează împotriva reducerii ajutoarelor de somaj. Conducerea acestor organizaţii, însă, este compusă din persoane plătite de guvern să facă această treabă. Ele conduc aceste organizaţii în aşa fel încât să nu îi deranjeze prea mult pe guvernanţi. Aşa se întâmplă şi cu organizaţiile pensionarilor, cu sindicatele ș.a.m.d. După cum observi tehnica de manipulare "LUPTA SUB STEAG FALS" constă în faptul că preiei conducerea organizaţiilor oponenţilor şi le conduci în aşa fel încât să nu te deranjeze pe tine.
3.Originea manipulării

Interesant este de răspuns la întrebările: de unde se naşte manipularea? Care este originea sa? Unde îşi are ea începutul?

Dacă răspundem la aceste întrebări avem şansa să înţelegem în profunzime acest fenomen în scopul de a-l supune voinţei noastre.

După cum am mai explicat şi în articolele anterioare universul material nu este un lucru fără voinţă şi fără conştiinţă, ci este un fenomen de proporţii gigantice care are o conştiinţă proprie. Universul material, deci cosmosul în întregime, are o putere foarte mare de hipnoză asupra conştiinţei umane. Aceasta hipnoză ne programează psihicul de aşa natură încât noi, oamenii, căutam fericirea în lumea dinafară, căutam fericirea în consumul de alcool, în colectarea de diferite obiecte şi bani, în căutarea celebrităţii, etc. Cu cât, însă, profităm de lumea exterioară, cu atât mai goi şi mai frustraţi ne simţim. După cum observi, această hipnoză exercitată de universul material asupra noastră nu este decât o manipulare a simţurilor noastre.

Să concretizăm.

Pentru a concretiza această idee să luăm, spre exemplu, consumul de alcool. Mulţi dintre noi au avut diferite experienţe, de diferite grade bineinţeles, cu consumul de alcool.

De aici ştim că, alcoolul, consumat în cantităţi mici este savurat de cei care apreciază gustul şi aroma băuturii respective şi de cei ce beau la ocazii. În cantităţi moderate alcoolul poate ajuta persoana să fie mai relaxată şi mai puţin anxioasă. Cei ce consuma alcool în mod repetat şi abuziv, însă, îşi pierd concentrarea, abilitatea de a se exprima coerent sau de a-şi menţine echilibrul şi devin dezorientaţi şi confuzi. În funcţie de persoană, intoxicaţia cu alcool poate face consumatorul extrem de prietenos şi vorbăreţ sau foarte agresiv şi nervos.

Iată cum acţionează manipularea simţurilor noastre de către lumea exterioară nouă. Succint formulat, la început ţi se induce senzaţia de bucurie trecătoare, ca apoi să suferi de efectele negative la care eşti expus. Am putea compara aceasta experienţă cu o bomboană dulce dar otrăvită.

Manipularea cu ajutorul structurilor din interiorul unei societăţii este de fapt o copie a manipulării conştiinţei noastre de către universul material.

După principiul de mai sus funcţionează şi manipularea folosită de politicieni, atunci când anunţă măriri de venituri, căci în paralel cu acest anunţ ei vor mări şi impozitele şi alte taxe, ceea ce va duce de fapt la micşorarea veniturilor şi nu la mărirea lor. După cum vedeţi, ca şi în cazul alcoolului, şi aceasta este o bomboană dulce dar otravită.
4.Înţelepciunea divină

Dacă prin cunoaşterea tipurilor şi tehnicilor de manipulare nu putem contracara manipularea, atunci întrebarea care se pune este: cum putem, totuşi, să devenim imuni la orice fel de tehnică manipulativă?

În primul rând, nu este de loc greşit ca să ne informăm şi să cunoaştem aceste tehnici de manipulare. Ba dimpotrivă, în unele cazuri, informaţia ne poate ajuta. După cum am vazut, însă, datorită faptului că manipularea se poate petrece la nivel subliminal, noi nu ne putem apăra efectiv numai şi numai cu informaţia, ci ne trebuie un instrument cu care să putem cerceta psihicul, spiritul şi sufletul şi să percepem energiile din interiorul nostru pentru a fi capabili să ne opunem acelor gânduri şi sentimente ce sunt în defavoarea noastră.

Cel mai bun mijloc de a ne cunoaşte interiorul nostru şi de a stăpâni energiile de aici este de a studia ştiinţele naturii precum: psihologia, astronomie, biologie, chimie, fizica, dar şi ştiințele spirituale. În paralel cu aceasta trebuie să practicăm tehnici spirituale care ne permit să accesăm în profunzime spiritul propriu.

Prin înţelegerea modului de funcţionare a Universului, înţelegem şi modalitatea prin care simţurile noastre precum: simţul tactil, olfactiv, vizual, auditiv şi gustativ sunt manipulate de lumea exterioară şi anume de lumea materială. Prin cercetarea spiritului cu ajutorul tehnicilor spirituale înţelegem influenţa mediului extern asupra conştiinței noastre şi în acest mod căpătăm ştiinţa şi voința de a fi stăpâni pe gândurile, vorbele şi faptele noastre, aceasta însemnând că orice manipulare poate fi contracarată.

Noi, oamenii, avem ca scop suprem în viaţa atingerea Înţelepciunii Divine, înţelepciune ce este de fapt metoda cea mai eficace împotriva manipulărilor de orice fel.

Autor: Mihail Ispan