„Limba este tezaurul cel mai de preţ pe care îl moştenesc copiii de la părinţii lor, depozitul sacru lăsat de generaţii trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Ea este cartea de nobleţe, testimoniul de naţionalitate al unui neam, semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi, altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament, unii către alţii.”
Vasile Alecsandri (n. 2 august 1821, ținutul Bacăului, d. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman)
Cuprins:
1.Limba română, inspirată de la natură
2.Codex Rohonczi, mărturie a scrisului dacic
3.Dicţionarul etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică
4.Plăcuţele de aur de la Sinaia
5.Deducţii logice
6.Poezia lui V. Băjenaru
1.Limba română, inspirată de la natură
Limba română este o limbă ancestrală şi onomatopeică, deci care s-a născut prin imitarea sunetelor din natură. Ea are un fond de peste 350 de onomatopee şi de peste 350 de cuvinte primare cu compunere onomatopeică. Din acestea derivă alte peste 1500 precum: târr, poc, hurduc, a târâi, a pocni, a hurduca.
După cum ştim spaţiul carpato-danubiano-pontic este spaţiul de antropogeneză europeană în care s-au găsit schelete vechi de cca. 40.000 de ani, precum cele din Peştera cu Oase , situată în sistemul carstic al Văii Minişului, în apropiere de orașul Anina, județul Caraș-Severin. Deci, româna onomatopeică este cea mai veche limbă europeană şi precede chiar şi epoca neolitică. Ea stă la originea sistemului european de comunicare sonoră, sistem ce este de fapt axat pe limbajul morfemelor româneşti.
Iată câteva cuvinte arhaice româneşti care persistă până în zilele noastre şi au fost ajustate eufonic şi implementate în limbile europene moderne şi nu numai:
GREBLA apucă(GREB, în engleză), ZGÂMBOI(BOY, în engleză), GARDUL apără, păstrează(GARDĂ, GUARD, în engleză, GARDE, în franceză), GURA mânâncă(ÎN-GUR-GÎT-EAZĂ, ingurgitează, este GURMANDĂ, REGURGITEAZĂ, REGURGITATION, în engleză și în franceză), BĂIAT(BET, în punjabi), SEACĂ(SOCA, în punjabi), JUNE(JUAN, în punjabi), PANDUR(PANDERU, în punjabi), NUNTĂ (NEUNDA, în punjabi) etc.
Onomatopeea genuină, scrisă î şi â, este specifică numai limbii române şi este cea care a condus la un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem ce este de fapt tiparul specific al cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanele presupuse.
Pentru neavizaţi, limba română pare a fi un recipient în care îşi găsesc locul extrem de multe cuvinte din diverse limbi. Astfel, lexemele ei se găsesc, într-o formă mai mult sau mai puţin modificată, în toate limbile europene. Sunt dovezi lingvistice care arată că limba română arhaică, deci limba geto-dacilor, a precedat de fapt până şi limba sanscrită, limbă socotită de hinduşi ca venind de la Dumnezeu.
Noi românii avem o limbă ancestrală, născută înaintea neoliticului, care a fost păstrată în forma sa arhaică, la nivel de 2.000 de lexeme, de urmaşii masageţilor din Punjabi. Limba din Punjabi este mai fidelă faţă de româna contemporană decât orice izvor scris pus în contul tracilor, dacilor sau ilirilor. Româna arhaică, vorbită azi în Punjabul din India şi Pakistan, conţine 200 de cuvinte exclusiv româneşti dar și 1.800 de lexeme româneşti, comune cu limbile indo-europene.
„Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat româneşti, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmaşii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanţa dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri.” - Lucian Cueşdean
Domnul Dr. Lucian Cueşdean afirmă, după un studiu de 20 de ani, că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă, din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India. Astfel, actuala populaţie punjabi, din nordul Indiei, de pildă, este urmaşa unui trib de geţi de acum peste 2.500 de ani în urmă localizaţi în Asia Centrală. Aceşti urmaşi ai geţilor, deci actuala populație punjabi, vorbesc o limbă ce are un vocabular asemănător cu limba română. Multe dintre cuvintele din dialectul punjabi sunt comune cu româna, deci sunt comune şi cu latina. Problema este că acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman. Asta înseamnă că geţii vorbeau o limbă cu cuvinte „latine” cu mult înainte de expansiunea romană.
Dacă dialectul punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă de tip „latin” înainte de apariţia Imperiului Roman. Deci, rezultă că limba română e mai veche decât latina. În trecutul îndepărtat exista o singură limbă europeană, anume româna arhaică deci getodaca, limba care a dat naştere tuturor limbilor indo-europene, printre care se află bineinţeles şi latina.
2.Codex Rohonczi, mărturie a scrisului dacic
Codexul Rohonczi este o carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta. Manuscrisul a fost scris cu caractere dacice, de la dreapta la stânga şi se citeşte de jos în sus. El vorbeşte despre vlahi şi regatul lor.
Mulţi oameni de stiinţă au încercat, însă fără succes, să descifreze Codexul Rohonczi. Arheologa Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, textul misteriosului manuscris.
În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria, de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi, o carte legată în piele, care era redactată într-o limbă necunoscută. Ea a facut rost de o copie şi timp de 20 de ani a încercat să-i descifreze tainele.
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele al XI-lea şi al XII-lea, într-o limbă latină populară, deci în limba daco-getă, cu caractere moştenite de la daci.
„Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului.” - spune Viorica Enachiuc
Manuscrisul este scris cu cerneală violet şi are 448 pagini. Printre texte sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase. El cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece, rugăciuni şi 86 de miniaturi. În el se consemnează înfiinţarea statului centralizat blak(vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101.
„Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina, cetatea din insula Păcuiul lui Soare.” - a descoperit Viorica Enachiuc.
Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit „Jurământul tinerilor blaki”. Acest jurământ a fost tradus în felul următor:
„O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor, înşelator
Să nu primeşti a te uni cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit vei fi
Cântecul cetăţii aud îndelung
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!
Să juri cu maturitate şi cu convingere!
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!”
3.Dicţionarul etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică
„În acest caz, elementele cu adevărat latine reprezintă, în cea mai mare parte, lexicul legat de biserica creştină, precum şi de o serie de elemente generate de civilizaţie. Prin urmare, multe din elementele aşa-zis latine nu sunt, de fapt, de origine latină, ci reprezintă un fond comun. În marea lor majoritate, acestea sunt cuvinte care nu se împrumută de la o limbă la alta, printre care se includ şi cele din categoriile gramaticale închise cum sunt prepoziţiile, conjuncţiile şi adverbele. În acest caz, elementele traco-dace din limba română depăşesc 70% din lexicul tradiţional.” - Mihai VINEREANU, Dicţionar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică
4.Plăcuţele de aur de la Sinaia
Primarii din Sinaia din anii 1920-1930 au declarat că, în preajma anului 1875 când s-a turnat fundatia Castelului Peleş, s-a descoperit un mare tezaur, din piese de aur. Acest tezaur era constituit din plăci scrise în relief. Aceste plăci au fost copiate în plumb la fabrica de cuie din Sinaia din ordinul Regelui Carol I.
Aceste plăcuţe par a fi executate într-o perioadă de câteva secole şi textul lor se referă la domnia mai multor regi daci. O parte dintre ele au fost decriptate. Conform acestei decriptări informaţiile cuprinse în ele se întind din sec IV-III î.H. până după cucerirea romană. Din cele aproximativ 500 de tăbliţe descoperite în secolul XIX, 100 au fost fotografiate.
În acest moment se mai găsesc mai puţin de 30 de tăbliţe la Institutul de Arheologie. Restul au dispărut într-un mod misterios fără ca existența lor să fie consemnată în Istoria Academiei, ele fiind considerate falsuri. Se pare că ele au fost considerate falsuri pentru a justifica neînregistrarea lor în evidenţele Institutului şi pentru ca nimeni să nu se facă vinovat de dispariţia majorităţii acestora. Există, însă, mai multe probe clare care dovedesc autenticitatea lor.
Constantin Olariu Arimin în carte sa „Adevăruri ascunse” susţine că ar fi reuşit să descifreze 65 de tabliţe din cele 74, încă existente, iar informaţiile de pe ele arată adevărata noastră istorie privind structura de organizare a statului geţilor, sistemul lor juridic, religia lor și felul cum ştiau să-şi apere glia străbună.
„Ei îşi spuneau geţi sau rumuni pentru că aşa este scris pe tăbliţe nu daci cum i-au numit romanii. Îşi scria identitatea de neam cu cuvintele rumun, riomion, ruomuon, rumuno, romuno sau falnici geţi şi nu daci, iar ţara lor o numeau sfînta Getia sau Gitia.” - scrie domnul Constantin Olariu Arimin în carte sa „Adevăruri ascunse.”
5.Deducţii logice
V-am prezentat câteva date semnificative despre istoria limbii române. După cum vedeţi ea se trage din limba daco-geţilor. Mai toate artefactele ne arată că dacii aveau o tehnologie superioară romanilor. De aceea se ridică următoarea întrebare: de ce nu sunt izvoare scrise, precum cărti, în limba dacilor?
După părerea mea există o singură deducţie logică.
Ştim că la mai multe civilizaţii spirituale scrisul şi desenatul erau ceva sfânt. Unele popoare considerau că ceea ce scrii sau desenezi întruchipează chiar persoanele, lucrurile şi ideile respective. În consecinţă, credeau ei, dacă suportul material, pe care respectivele texte erau scrise, se distrugea atunci mureau şi persoanele respective sau erau distruse şi lucrurile dar şi ideile respective. Dacii aveau şi ei o credinţă asemănătoare. Totuşi ei vroiau să lase ideile şi istoria lor posteriorităţii. Lemnul, pergamentul din piei de animale, lutul dar şi alte materiale care ar fi putut să fie folosite, erau prea deteriorabile ceea ce ar fi dus, gândeau ei, la moartea lor în condiţiile în care scriau ceva despre ei inşişi.
Aurul era considerat de ei un material care durează veşnic. De aceea au recurs la scrierea, desenarea şi imprimarea textelor dar şi desenelor lor pe plăcuţe de aur. Descoperirile de la Sinaia confirmă această teză. Aceste plăcuţe de aur au dispărut de-a lungul istoriei, multe dintre ele fiind luate de romani sau furate de hoţi.
6.Poezia lui V. Băjenaru
Ce limba vorbeau dacii, azi nimenea nu ştie!
Căci pe atunci săracii n-aveau creion, hârtie,
Iar vorbele nescrise, precum se ştie… zboară,
Argumentând ne zise, cândva, o profesoară.
Lingviştii socotiră, mai cu luare aminte,
Şi în final găsiră vreo 7-8 cuvinte
Ce par a face parte, chiar din limbajul trac!
Dar, deşi-i scris în carte, cu asta nu mă-împac.
Pai stai şi ia aminte, de cumva e posibil,
Cu câteva cuvinte, să fii inteligibil?…
Istoricii de asemeni la Roma au găsit
Legenda acelor gemeni ce Roma a uimit:
Pe Romulus şi Remus lupoaica i-a crescut;
Din ei, spune legenda, romanii s-au născut!…
Pe daci îi ocupară acei viteji romani
Şi i-a-nvăţat latina în cam 100 ani!
Că dacii-nvăţară latina aşa uşor,
Vezi, asta nu mă miră şi zis-am: „Bravo lor!”
Dar că-şi uitară limba, vocabular întreg
Vezi domnule, eu asta n-o-nţeleg!
Că un popor îşi pierde treptat din obiceiuri,
Că îşi mai schimbă portul, ar fi niscai temeiuri...
Dar că îşi uită limba, exemplu nu-i sub soare,
Decât acele cazuri, când un popor… dispare!
Ardealu’a stat sub unguri aproape ani o mie,
Şi asupriţi românii, aşa precum se ştie,
Nu şi-au uitat nici graiul, nici obicei, nici portul,
Cum de-n a zecea parte Dacii uitară totul?
Când sub Traian, romanii i-au biruit pe daci,
La Sarmisegetuza n-a trebuit tălmaci!
Afirma Densuşianu şi asta totul schimbă:
Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!
Cum e posibil asta? Îndată vă explic,
De n-aţi pierdut răbdarea şi m-ascultaţi un pic:
‘Naintea erei noastre, cât? nu prea ştiu precis
La Nord şi Sud de Istru (de Herodot e scris)
Trăia un popor harnic, pe plaiuri carpatine
Ce cultiva pământul, vâna, creştea albine
Şi după zona-n care acei oameni trăiau,
Ei daci sau geţi sau iliri sau într-un cuvânt traci se numeau.
Uniţi sub Burebista şi-apoi sub Decebal
Ei stăvileau barbarii, ce veneau val de val…
Dar secole’nainte când nu erau regat,
O parte-acestor traci spre vest au emigrat
De-a lungul Europei, pe-alocuri s-au oprit
Şi-aproape în tot Sudul, treptat s-au stabilit
Iar bunele obiceiuri şi limba o păstrară,
Deşi cu alte neamuri, în timp se-ncrucişară
Aşa se explică faptul de ce zisa latină
Au înţeles-o dacii şi nu l-era straină!
Deci nu cu Roma’ncepe al nost’bogat trecut,
Ci mult mai înainte căutaţi un început!
Din iubire pentru Limba Română!
Autor: Mihail Ispan
