PERSOANA LEGALĂ: Masca ființei umane



Persoană: Etimologie

Termenul „persoană” provine din termenul latin „persona” care înseamnă mască, caracter jucat de un actor, rol social sau din termenul grecesc prosopon care înseamnă față falsă, aparență, mască utilizată în teatrul antic pentru a exprima un anumit caracter sau un anumit rol social. Este posibil ca termenul de „persoană să provină și din termenul latin personare care înseamnă a se exprima prin,i.e. în teatrul antic actorul utiliza masca pentru a exprima un caracter sau un rol dar și pentru a vorbi prin ea, probabil pentru a-i amplifica vocea.

Persoana este, deci, masca utilizată de oameni pentru a juca un anumit rol în societate și eventual pentru a-și amplifica vocea sau care suprimă vocea lor. În cazul oamenilor aflați în vârful ierarhiei sociale masca amplifică vocea omului respectiv, în timp ce în cazul oamenilor aflați pe nivelurile joase ale ierarhiei sociale masca blochează parțial sau total vocea omului respectiv.

Există două tipuri de persoane: persoana naturală și persoana legală. Persoana naturală, denumită și persoană privată, este o entitate fictivă ce ia naștere în mod natural în momentul nașterii copilului și constă în setul de date ce definește copilul respectiv și anume: numele și prenumele copilului, sexul, data nașterii, locul nașterii, numele și prenumele părinților etc. Persoana naturală este proprietatea alodială a ființei umane. Ea are capacitatea de a încheia contracte verbale sau în scris cu alte persoane naturale. Aceste contracte sunt asigurate prin ființa umană. Ea are bonitate ( capacitate de plată și de credit; solvabilitate, solvență) și este întotdeauna creditor față de entitățile fictive și niciodată debitor. Persoana naturală poate datora ceva numai unei altei persoane naturale de la care a împrumutat ceva. Ea este o persoană responsabilă și returnează întotdeauna lucrul împrumutat la termenul fixat.

Persoana naturală nu este rezident al vreunei corporații, nu este individ, nu este cetățean, nu este funcționar public și nu este angajată în negoț și nici în afaceri. Ea nu are voie să plătească impozite și nici taxe. Persoana naturală trăiește în concordanță cu legilor naturii și celor morale.

Persoana legală, denumită și persoană publică, este o entitate fictivă ce ia naștere în mod artificial în momentul creării „certificatului medical constatator al noului-născut” de către stat, statul fiind în fapt o corporație. Ea este definită de setul de date ce definește persoana naturală și din setul de date pe care funcționarul public, respectiv medicul, din însărcinarea statului le completează în formularul denumit „certificatului medical constatator al născutului viu” și anume: CNP (= codul numeric personal), numărul certificatului, semnătura și parafa medicului și alte date adiționale. Persoana legală se numește în codul civil persoană fizică deoarece setul respectiv de date se află pe un suport fizic. Acest set de date se află de obicei pe o hârtie securizată sau pe un card de plastic.

Persoana legală servește pentru ca ființa umană să interacționeze cu entitățile fictive precum: instituții statale sau non-statale. Dreptul ce se aplică asupra persoanei legale este dreptul civil (lat. civilis = cetățean), dreptul jurisprudențial (sistem de drept comun), însă deasupra tuturor acestor drepturi se află UCC-ul denumit și legea maritimă sau legea amiralității. Datorită faptului că statul este în fapt o corporație, constituția statului, legile organice și cele ordinare sunt în fapt doar condiții contractuale ce fac parte din contractul de adeziune numit și contractul standard formal. Persoana legală este considerată de către sistem a fi o parte a contractului în care se află aceste condiții contractuale. Deoarece statul (corporația) este creatorul persoanei legale, el este acela care administrează toate proprietățile alodiale, i.e. drepturile inalienabile și proprietățile fiduciare, ale tutuor persoanelor legale. În consecință, statul este acela care trebuie să plătească toate datoriile publice ale persoanei legale.

Persoana legală este un angajat, un agent și servitor al statului care nu poate revendica niciun drept, iar statul îi oferă așa-numitele privilegii(beneficii) în schimbul serviciilor aduse statului. În schimbul acestor beneficii, ea trebuie să renunțe la toate drepturile inalienabile și la proprietățile fiduciare ce le deține ființa umană ce se află în spatele acestei persoane legale. Persoana legală este sclava guvernului. Persoana legală este o creatură a legii, o entitate artificială, un ens legis. Ea apare prin crearea certificatul medical constatator al născutului viu. Prin asigurarea socială persoana legală dobândește așa-numitele privilegii acordate prin franciza națională a guvernului, guvernul fiind francizorul.

„Privilegiu este un beneficiu particular și exclusiv sau un avantaj de care se bucură o persoană, o companie sau o clasă care depășește avantajele comune ale celorlalți cetățeni. O putere excepțională sau extraordinară sau o excepție.” Black`s Law Dictionary

Franciză = Dreptul acordat de o întreprindere cu renume unei alte întreprinderi prin care aceasta din urmă poate să exploateze drepturile de proprietate intelectuală sau industrială ale francizorului, în schimbul unei contribuții financiare, în scopul producerii sau livrării de bunuri sau al prestării de servicii.

Persoana legală este un funcționar public ce aparține guvernului și se află sub jurisdicția tribunalelor de contencios administrativ. Ea este o agenție publică a guvernului creată de regulamentele acestuia și este creată pentru a proteja guvernul. Persoana legală se bucură de așa-zise beneficii, imunitate și drepturi de franciză pe de o parte, pe de altă parte ea are obligații și responsabilități. Ea este un rezident, un individ, un cetățean și este angajată în comerț și în afaceri. Ea există în limitele jurisdicției statutare (statutul este contractul corporației format din legislația respectivă) și locuiește pe proprietatea corporației. Statutul comercial al persoanei legale este de debitor. Debitorul trebuie să plătească datoria publică. Pentru compensarea licențelor și a privilegiilor ce le deține, ea trebuie să plătească impozitele pe care le datorează și care sunt impuse prin forța legii ce constă în amenințare cu violența și în violență. Numai un funcționar public (persoana legală) are nevoie de un carnet de conducere deoarece numai el este angajat în comerț și în afaceri. Menirea persoanei legale este de a sprijini guvernul în vederea măriri veniturilor fiscale ale guvernului și pentru exercitarea controlului asupra poporului.

Prin faptul că persoana legală a câștigat „privilegii” de la guvern, ea a pierdut toate drepturile inalienabile și toate proprietățile alodiale. Toate legile guvernanților sunt valabile pe teritoriul guvernului, însă guvernul nu are niciun teritoriu căci el este administratorul unei corporație aflată în faliment și executată silit. De aceea, domiciliul persoanei legale este adresa sa, iar această adresă este numai o jurisdicție a guvernului și nu o locație geografică. Persoana legală este un agent public. Agentul public este un angajat care efectuează activități comerciale, livrează mărfuri și servicii, încheie contracte, preia toate obligațiile și responsabilitățile comerciale ce îi revin și participă la aceste activități comerciale împreună cu alți debitori, corporații și persoane artificiale. Sistemul corporatist al statului vrea să ne facă să credem că ființa umană este același lucru cu persoana legală.

Definiție legală

Codul Civil
Titlul I Dispoziţii generale
Articolul 25
Subiectele de drept civil

(1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice.
(2) Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.
(3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi de obligaţii civile.

Subiect: Etimologie și definiție: Termenul subiect provine din combinația formată din prefixul sub și rădăcina „iect” care provine din verbul latinesc iacio. Definiția prefixului sub este următoarea: sub- (lat. sub, supt, dedesupt), prefix care arată inferioritatea în loc sau în grad: subteran, submarin, subsol, subdirector, subcomisar, subordine, subdiviziune, subjugat, subînțeles, subcutaneu.Verbul latinesc iacio înseamnă a zvârli, a arunca, a pune jos, a arunca jos. Rădăcina iect din cuvântul subiect apare în mai mulți termeni și sub forma de ject cu sensul de aruncat:

Subiect: aruncat în jos
Obiect: aruncat în drum
Proiector: care aruncă imagini pe o suprafață
Injectare: aruncare în interior
Interjecție: aruncare între
Rejectare: Aruncare înapoi
Ejectare: Aruncare în afară
Etc.

Dicționarul român definește subiectul în acest mod: Subiect: Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc. Consecință: subiectul, în contextul articolului 25 din Codul Civil, este un individ supus entității fictive numite stat și instituțiilor acestuia. Iată cum definește codul Statelor Unite termenul de persoană:

26 U.S. Code § 7701 – Definitions
(1) Person: The term person shall be construed to mean and include an individual, a trust, estate, partnership, association, company or corporation.Traducere: Termenul persoană trebuie să fie construit pentru a însemna și include un individ, un trust, o proprietate, un parteneriat, o asociație, o companie și o corporație.

Persoana legală se mai numește și paiață. Paiața este o persoană slabă sau imperfectă și fără situație. Este numită și om de paie. Paiața este o fațadă, o a treia parte care este pusă doar cu numele pentru a lua parte la o tranzacție. Partea nominală a tranzacției. Black`s Law Dictionary

Persoana legală este oferită unei instituții care se auto-intitulează Internațional Bar Association (IBA), numită și BAR, în care se regăsesc baroul de avocați. BAR-ul este proprietatea Coroanei (The Crown). Coroana (Autoritatea Regală) nu este monarhia britanică și nici familia regală a Marii Britanii, ci aparține statului corporatist City of London. Principala sarcină a avocatului este, per definiție, transferul de proprietate privată a oamenilor în proprietata privată a corporației. Persoana legală aparține guvernului, barourilor și băncilor.

Persoana legală este un geamăn al persoanei naturale. Noi putem să încheiem un contract de împuternicire între persoana naturală și cea legală așa încât în viitor persoana legală să slujească numai persoanei naturale, i.e. să slujească ființei umane.

Existența persoanei naturale nu este recunoscută de către stat. Numai persoana legală este recunoscută de stat. Ființa umană este o entitate reală, iar legea este ficțiune. Ființa umană nu poate fi deci niciodată adusă în consens cu statulul legal fictiv. De aceea, persoana legală este un agent intermediar al ființei umane cu ajutorul căreia se poate interacționa cu ficțiunile create de stat și lege. Pe toate contractele dintre oameni și entitățile fictive, create de stat și lege, există doar autograful ființei umane, ființa umană nu are semnătură ci autograf, căci aceste entități fictive nu pot semna. Pentru a „remedia” această escrocherie, juriștii au creat persoana legală care este un angajat și servitor al statului.

Încă o dată pentru a se înțelege: Există proprietate publică (proprietatea corporației) și proprietate privată (proprietatea ființei umane). Există drept public (egile corporației = legile statului) și drept privat (drepturile inalienabile ale ființei umane). Există persoană naturală, denumită și privată, și persoană legală care este o persoană publică (public în sensul că aparține corporației România).

Drept la viață privată:

Dreptul de a fi lăsat în pace.
Dreptul de a fi o persoană liberă de publicitate nejustificată.
Dreptul de a trăi fără interferențele nejustificate ale publicului în chestiuni în care nu privește publicul. Există patru categorii de prejudiciere în legătură cu amestecul în viața privată.
(a) furt
(b) amestec
(c) dezvăluiri publice
(d) calomniere
Black’s Law Dictionary, 6th Edition, 1991

Atenție! Toate drepturile private se referă la teritoriul geografic. Domiciliul persoanei naturale (persoanei private) Viorel Bercea este deci o locație geografică. Toate privilegiile provenite din fraciza deținută de funcționarul public se referă la regulile statutare de franciză (regulile corporației = legile statului). Acestea nu au o locație geografică, ci se află pe un teritoriu fictiv (teritoriu jurisdicțional). Domiciliul funcționarului public este domiciliul jurisdicțional (teritoriu fictiv în care un judecător sau o instanță judecătorească își exercită puterea) care este un teritoriu fictiv și nu real.Un stat este o corporație fără un teritoriu geografic. Trupul nostru, însă, se află pe un teritoriu și nu într-un stat fictiv. Numai pentru persoana legală din actele create de stat (corporație) există posibilitatea de a exista într-un loc fictiv de natură juridică.

Persoana legală este cetățean, iar cetățeanul este un funcționar public care aparține personalului corporației și are un număr de personal în actele sale. Ea se supune dreptului public (dreptului corporatist creat de corporație) și nu a celui privat. Persoana legală are domiciliul întotdeauna într-o locație jurisdicțională, deci fictivă. Ea trebuie să plătească impozite și taxe. Ea este deținătoare de așa-zise privilegii.

Singura menire a constituției și a guvernului este ca să protejeze drepturile private și inalienabile ale oamenilor și proprietatea privată a acestora. Drepturi private și inalienabile nu mai există, deoarece toate drepturile sunt numai drepturi colorate. Drepturile colorate se numesc așa deoarece ele au culoarea legii însă ele nu sunt într-adevăr drepturi. Ele sunt drepturi specioase.

Proprietate privată nu mai există deoarece toate proprietățile au fost preluate de corporație(stat), iar oamenii nu dețin titluri alodiale pe proprietățile lor. În consecință, guvernul nu mai are ce să protejeze și deci este de prisos. El s-a auto-executat.

Persoana legală este folosită de oameni pentru a juca roluri într-o societate corporatistă. Pentru a accentua rolul jucat în societate unii oameni își atribuie tot felul de titluri și se îmbracă într-un anumit fel. Exemple de titluri: rege, regină, președinte, ministru, judecător, polițist, jandarm etc. Regele, spre exemplu, își arogă dreptul de a fi rege considerând că acest drept îl are de la divinitate, se îmbracă în haine regale și își pune o coroană pe cap pentru a juca rolul de rege. Judecătorul este numit judecător de anumite instituții ale statului (trebuie amintit faptul că instituțiile statului sunt entități fictive create de oameni și nu reale) și se îmbracă într-o robă neagră pentru a juca rolul de judecător. Polițistul este numit polițist de instituțiile statului și i se oferă să îmbrace anumite haine, eventual i se oferă și arme pentru a juca rolul de polițist.

Dacă aceștia ar renunța la titlurile și la diplomele lor, dacă și-ar da jos coroanele și și-ar dezbrăca îmbrăcămintea, deci dacă ar renunța la tot ceea ce este simbol și ficțiune, atunci rolurile lor nu ar mai putea fi luate în serios. Deasupra tuturor acestora se află cel ce este conștient de faptul că este om deoarece omul este o entitate reală. Scopul omului nu este acela de a fi un personaj de teatru pe tribuna globaliștilor, ci de a se împlini spiritual ceea ce este un scop superior.

În articolul 25, §2, din Codul Civil se spune că: (2) Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile. Articolul 25, §2, din Codul Civil, vrea să ne facă să credem că persoana fizică și omul ar fi unul și același lucru. Ființa umană (om) fiind o ființă suverană nu se supune niciunei entități fictive precum statul, respectiv instituțiilor sale. În consecință, ființa umană nu poate fi subiect al legilor inventate de om și deci nu poate fi subiect al Codului Civil. Ea se naște cu drepturi maximale deoarece ea trăiește în armonie numai cu legilor naturii, pe care le mai putem numi legi naturale sau legi cosmice, și cu legile morale. Numai persoana fizică, i.e. entitatea fictivă creată de sistem, poate fi subiect al legilor inventate de om și deci numai ea poate fi subiect al Codului Civil. În articolul 25, §2, din Codul Civil se afirmă faptul că persoana fizică este titular de drepturi. La o analiză foarte atentă a drepturilor provenite din legile inventate de om, respectiv din Codul Civil, vom observa însă că persoana legală, denumită în lege persoană fizică, nu are decât drepturi aparente și nu drepturi reale.

În Roma Antică statutul legal al oamenilor era stabilit prin termenul legal numit capitis deminutio sau capitis diminutio care însemna diminuarea capului. Existau trei statuturi legale: capitis deminutio minima, capitis deminutio media și capitis deminutio maxima.

Capitis deminutio minima era statutul unei persoane care a încetat să mai aparțină unei anumite familii fără a pierde însă cetățenia romană și nici libertatea.

Capitis deminutio media era statutul unei persoane care a încetat să mai aparțină unei anumite familii, care și-a pierdut cetățenia romană, dar nu și-a pierdut libertatea.

Capitis deminutio maxima era statutul unei persoane care a încetat să mai aparțină unei anumite familii, care și-a pierdut cetățenia romană și care și-a pierdut libertatea. Acest statut era oferit sclavilor și prizonierilor de război.

Statutul persoanei respective era scris în actul de identitate. Există teza precum că în actele noastre de identitate, numele și prenumele persoanei este scris în majuscule deoarece aceasta înseamnă statutul de capitis deminutio maxima ceea ce însemnă pe mai departe că persoana legală are statutul de sclav. Propaganda sistemului combate această teorie. Cel mai puternic argument al acestei propagande este faptul că în Roma Antică existau numai majuscule, iar minuscule nu existau. În consecință, în conformitate cu propaganda, pe toate actele, deci nu numai pe actele sclavilor, se scria în majuscule și deci numele și prenumele scris în majuscule nu ar însemna statutul capitis deminutio maxima. Într-adevăr, în Roma Antică nu existau minuscule. Literele minuscule ale alfabetului latin au început să fie folosite cam în secolul al III-lea e.n. Cu toate acestea, teza precum că numele și prenumele scrise cu majuscule în actele de identitate înseamnă statutul de sclav rămâne valabilă. În următoarele rânduri îți voi explica motivul pentru care această teză rămâne valabilă.
v În Roma Antică, în toate actele, deci nu numai în cele ale sclavilor, numele și prenumele, chiar și celelalte date, erau scrise în majuscule și deci statutul persoanei nu era dat de folosirea majusculelor sau a minusculelor, căci minuscule nu existau pe atunci, ci era dat de expresia statutului legal înscris în documentul respectiv. Spre exemplu, pe documentul de identitate al unui sclav era înscrisă cu majuscule expresia următoare: CAPITIS DEMINUTIO MAXIMA. În acest caz, statutul persoanei respective era înscris în mod explicit.

În zilele noastre există atât majuscule cât și minuscule. Scrierea cu majuscule ale numelui și prenumelui este declarare implicită a faptului că persoana respectivă are statutul de capitis deminutio maxima. În timp ce pe documentele persoanelor din Roma Antică statutul persoanei era înscris în mod explicit, în zilele noastre statutul persoanei este înscris în mod implicit. Pentru a înțelege motivul pentru care statutul persoanei, în zilele noastre, este înscris în mod implicit trebuie să ții cont de faptul că lumea este condusă de o structură ocultă (ocult înseamnă ascuns) pentru care simbolistica este foarte importantă. Datorită faptului că structura care conduce lumea este ocultă, această structură nu dorește ca oamenii să înțeleagă faptul că ei sunt de fapt sclavii ei și deci nu vrea ca în documentele persoanelor să se scrie în mod explicit statutul de sclav al persoanei. Datorită faptului că structura ocultă ce conduce lumea pune foarte mult accent pe simbolistică, este foarte clar pentru oricine că numele și prenumele scris în documentele de identitate cu majuscule trebuie să însemne ceva. Ce ar putea să însemne numele și prenumele scrise în documentele de identitate cu majuscule? Pălărie într-un picior. Ghici ciupercă! Ce-i? Răspuns: capitis deminutio maxima. Altfel spus, statutul de sclav.

Toate numele instituțiilor de stat sunt scrise pe frontispiciile acestora cu majuscule exact așa cum sunt scrise și numele și prenumele celor decedați pe pietrele funerare. Semnificația ocultă (semnificația ascunsă) a denumiriilor unei entități scrise în majuscule este faptul că entitatea respectivă este fictivă sau moartă. Persoana legală este și ea o entitate fictivă creată de stat și este moartă d.p.d.v. legal și social datorită faptului că nu are drepturi. Acesta este motivul real pentru care numele și prenumele persoanei apar scrise cu majuscule în actul ei de identitate.

Persoana legală este în fapt o entitate fictivă creată de stat și care preia funcții în instituțiile de stat. Toate funcțiile din stat precum: președinte, prim-ministru, ministru, judecător, polițist, jandarm etc. sunt exercitate de persoane legale. Inclusiv termenul de cetățean este un termen ce desemnează o persoană legală aflat în slujba statului și deci toate persoanele legale sunt în fapt funcționari publici.

Și acum să trecem la articolul 25, §3, din Codul Civil, care este foarte interesant. În articolul 25, §3, din Codul Civil, se spune că: (3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi de obligaţii civile. Prin acest articol se pune sub semnul egalității cele două tipuri de persoane: persoana fizică și persoana juridică. În consecință, în fața legii persoana legală ( persoană fizică) care ar trebui să fie în conformitate cu legea identică cu ființă umană are aceleași drepturi și obligații cu persoana juridică ce este o entitate fictivă ceea ce face ca orice om care folosește rolul de persoană legală să decadă din drepturile sale inalienabile.

Autor: Mihail Ispan
13.05.2017