ADEVĂRUL: Entitate energetică



În acest material doresc să îți vorbesc despre adevăr deoarece înțelegerea acestuia este cel mai important lucru pentru o societate. Există mai multe lucrări în care se vorbește despre adevăr, însă în toate aceste lucrări se pornește de la premiza că adevărul ar fi o exprimare în cuvinte ceea ce este o premiză falsă și deci inclusiv concluziile acestor lucrări sunt false.

Adevărul nu este o expresie scrisă sau verbală, ci este o entitate energetică. Adevărul nu se poate exprima în mod exhaustiv în cuvinte deoarece el este întotdeauna infinit. Cuvintele pot indica asupra adevărului energetic pentru ca omul dornic de cunoaștere să știe direcția în care poate merge mai departe în mod intuitiv și deductiv pentru a afla adevărul.

Pentru a cunoaște adevărul este nevoie de trei stagii. În primul stagiu trebuie să te lași condus de explicația respectivă până la punctul în care ea te poate conduce. În al doilea stagiu trebuie să mergi în mod intuitiv și deductiv mai departe până când poți vedea cu ochii minții în mod tridimensional fenomenul respectiv și evoluția lui în timp. În al treilea stagiu trebuie să meditezi pentru a înțelege esența acelui fenomen. În momentul în care poți vedea forma tridimensională și evoluția în timp a acelui fenomen și în momentul în care ai înțeles esența acelui fenomen cunoști adevărul despre acel fenomen.

A înțelege adevărul despre un fenomen nu înseamnă neapărat că ai deja capacitatea de a-l descrie în cuvinte. Capacitatea de a descrie în cuvinte adevărul despre un fenomen se poate dobândi prin studierea cărților științifice și prin acumularea unui vocabular cât mai extins.

În momentul în care cunoști adevărul despre acel fenomen și dacă ai vocabularul necesar poți descrie acel fenomen pe diferite căi. Pentru a înțelege în mod profund această idee să alegem un cilindru care să joace rolul de fenomen.

Imaginează-ți un cilindru așezat pe podea în apropierea unui colț al camerei. Axa longitudinală a acestui cilindru este paralelă cu linia orizontală formată din intersectarea a doi pereți ai camerei. Dacă vei proiecta acest cilindru pe cei doi pereți verticali ai camerei vei obține un pătrat, în cazul în care înălțimea cilindrului este egală cu diametrul bazei, și un cerc. Cunoscând cele două proiecții ale cilindrului poți reface cilindrul respectiv. Revenind la concepția despre adevăr putem spune că cilindrul joacă rolul de adevăr și că proiecțiile cilindrului joacă rolul exprimărilor în cuvinte ale adevărului.

Pentru a reface un corp tridimensional precum cilindru, ai nevoie de cel puțin două proiecții ale cilindrului. Adevărul este întotdeauna infinit. În consecință, pentru a explica adevărul în mod exhaustiv ai nevoie de o infinitate de explicații. De aici deducem că adevărul nu se poate explica în mod exhaustiv în cuvinte. Cuplarea spiritului uman la adevărul energetic conduce la iluminare. Așa precum cuplarea unui bec la o sursă corespunzătoare de curent electric conduce la aprinderea becului respectiv, așa și cuplarea spiritului uman la adevărul energetic conduce la iluminarea spiritului. Becul nu se poate aprinde niciodată cu ajutorul explicării curentului electric, chiar dacă aceste explicații sunt extrem de minunțioase. Becul se poate aprinde numai și numai dacă este cuplat la o sursă corespunzătoare de energie electrică.

Adevărul este întotdeauna științific. Adevărurile spirituale vin din sufletul omului, în timp ce adevărurile științifico-scolastice vin din studierea naturii exterioare a omului. Adevărurile spirituale sunt infinite în profunzimea lor, sunt etern valabile și explică esența formelor și fenomenelor din Univers. Adevărurile științifico-scolastice sunt limitate, trebuie tot timpul să fie completate și explică formele, funcțiunile lor și modul lor de a funcționa. În fapt, spiritualitatea și știința de tip scolastic formează un sistem științific perfect. Numai cunoscând adevărul spiritual și cel științifico-scolastic poți înțelege în profunzime un fenomen.

Societatea noastră se bazează pe minciună și pe semi-adevăruri. Într-o astfel de societate cei mai mulți oameni îți pierd capacitatea de a recunoaște adevărul. Deoarece acești oameni și-au pierdut capacitatea de a recunoaște adevărul ei presupun că adevărul nu ar exista sau că el ar fi relativ. Dacă adevărul nu ar exista sau dacă el ar fi relativ Universul nu ar putea să funcționeze deoarece el funcționează pe baza adevărului științific. Să facem din nou un efort de imaginație pentru a vedea cu ochii minții dacă acești oameni au dreptate sau nu. Imaginează-ți o bicicletă, dar nu una normală, ci una neobișnuită. Această bicicletă are roțile triunghiulare, în loc să le aibă circulare, ghidonul se află pe butucul roții, în loc să se afle în față, pedalele se află pe ghidon și șeaua bicicletei este formată dintr-un sul de sârmă ghimpată.

Ce zici?
Ar putea funcționa o astfel de bicicletă?

Bineînțeles că nu! O astfel de bicicletă nu poate funcționa deoarece construcția sa nu se bazează pe adevărul științific și deci această construcție nu poate îndeplini sensul unei biciclete care este acela de a te putea deplasa cu ea. Dacă adevărul nu ar exista, Universul nu ar putea funcționa. Adevărul nu poate fi relativ deoarece asta ar însemna să fie schimbător din timp în timp ceea ce înseamnă că el nu poate fi o bază bună pentru ca Universul să funcționeze. Dacă funcțiile unei biciclete precum ghidonarea ei, frânarea ei, pedalarea ei s-ar schimba între ele din timp în timp bicicleta nu ar mai funcționa așa cum trebuie și nu își va mai putea îndeplini sensul pentru care ea a fost creată și anume acela de a te putea deplasa cu ea. Adevărul există și nu este relativ, ci absolut.

Autor: Mihail Ispan