Cestui Que este o versiune prescurtată a expresiei „cestui a que use le feoffment fuit fait” care înseamnă „persoana pentru a cărei utilizare a fost făcut actul de atribuire de feudă.” Această expresie este exprimată în franceza medievală legală și a fost inventată în Anglia medievală. În expresiile legale apar următoarele exprimări: Cestui Que Vie, Cestui Que Trust și Cestui Que Use. Cestui Que Vie înseamnă „Acela Care Trăiește”. Cestui Que Vie este beneficiarul care are drept de proprietate asupra unei fiducii, această fiducie este atașată la numele său, și care mai are dreptul asupra venitului și profiturilor rezultate din această fiducie. Cestui Que Use și Cestui Que Trust sunt termeni mai mult sau mai puțin interșanjabili.
Cestui Que Use este persoana pentru al cărei beneficiu a fost creată fiducia (= trustul). Această persoană poate fi proprietarul respectiv, cel care administrează proprietatea sau o terță parte. Cestui Que Vie Trust este persoana îndreptățită la o proprietate echitabilă rezultată din administrarea proprietății legale. Proprietatea echitabilă este opusul proprietății legale. În tip ce proprietatea echitabilă este proprietatea ce îi revine fiecărui om din societate și din care se poate trăi în mod decent pe tot parcursul vieții sale, proprietatea legală este o proprietate ce exclude utilizarea ei de către cei ce nu dețin această proprietate și pe cei ce nu au drept de posesie asupra acestei proprietăți și mai exclude beneficiile de pe urma acestei proprietăți pe cei ce nu sunt beneficiarii acestei proprietăți.
Spre exemplu, dacă o bucată de pământ a fost încredințată spre folosință lui B în beneficiul lui A, atunci A este Cestui Que Trust, iar B este administratorul sau fiduciarul.
Acești termeni, datorită faptului că sunt incomozi, au fost înlocuiți cu termenii moderni care reglementează legea fiduciei (= legea trustului). Termenii folosiți de această lege sunt: constituitor, fiduciar și beneficiar. Fiducia poate avea și un protector. Constituitorul poate fi orice persoană fizică. Fiduciarul poate fi numai o persoană juridică precum instituțiile de credit, societățile de investiții și de administrare a investițiilor, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de asigurare și de reasigurare, notarii publici, avocații. Beneficiarul fiduciei poate fi constituitorul, fiduciarul sau o terță persoană.
Cestui Que Use și Cestui Que Trust își au rădăcini în legea medievală și au devenit metode legale de a preveni servitutea feudală, adică datoria de a efectua plăți unui senior (= stăpân), pe durata cât bucata de pământ era dată în folosința altuia care nu datora nimic seniorului respectiv. Legea Cestui Que a fost utilizată în numeroase cazuri de persoane precum cruciații sau aventurierii care trebuia să absenteze pe o durată mare de timp din regat, care aveau pământ în arendă și datorau servituți unui senior. Servituțile puteau fi sub formă de taxe sau sub forma unor obligații precum: datoria de a hrăni și de a oferi adăpost seniorului atunci când acesta se afla în vizită la proprietar (mai bine spus arendaș decât proprietar), permisiunea ca seniorul să poată să pescuiască și să vâneze pe terenul proprietarului (= arendașului) și dreptul de confiscare a terenului în cazul în care proprietarul (= arendașul) nu își respecta obligațiile față de senior. Pământul aflat în proprietate, respectiv cel arendat, putea fi lăsat spre a fi utilizat de o terță parte care nu datora servituți seniorului respectiv deoarece această terță parte nu a jurat credință acestui senior.
Pământul Bisericii a fost timp de secole un subiect de dispută dintre Autoritatea Regală și Biserică. Cestui Que Use permite ordinelor religioase să domicilieze pe o proprietate de pământ în timp ce titlul de proprietate asupra acestei proprietăți este deținut de o corporație de avocați sau de alte entități care nu au nicio legătură cu Biserica. Statutul legal de Cestui Que Use și de Cestui Que Trust a fost de asemenea inventat pentru a dejuca statutul Mortmain. Posesia de pământ de către o corporație, precum Biserica, era cunoscută sub denumirea de mortmain. Mortmain înseamnă „mână moartă” și se referea în primul rând la faptul că un fost proprietar de pământ, care a decedat, și-a predat Bisericii prin testament titlul de proprietate asupra terenului său. În al doilea rând expresia „mână moartă” se referea la faptul că, din cauză că Biserica este o persoană non-naturală care nu moare niciodată și este recunoscută de lege, pământul aflat în proprietatea Bisericii nu părăsește niciodată „mâna moartă”, altfel spus el nu părăsește niciodată mâna inanimată a Bisericii.
Conceptul de statutul Mortmain a fost elaborat în legile create de regele Angliei Edward I (1239 – 1307) și însemna practicarea obiceiului ca în cazul decesului unui proprietar de pământ, bucata de pământ al decedatului să revină Bisericii. Edward I a creat legi prin care se prevenea trecerea acestui pământ în posesia Bisericii. În Anglia medievală proprietățile feudale erau generatoare de taxe pentru rege. Dacă o proprietate se afla în posesia unei corporații religioase, care nu murea niciodată, aceste taxe nu mai erau niciodată plătite.
Cestui Que putea fi folosit ca un mijloc de fraudă. În secolul al XV-lea Cestui Que Use era un mijloc de a frauda creditorii. Principalul utilizator al pământului ceda pământul, sau o parte din acesta, membrilor din familia sa sau altora care nu erau moștenitori de primul grad. Acesta era o cale de a evita ca moștenirea să fie dobândită de primogenitură. Proprietarul, respectiv arendașul, pământului profita de pe urma Cestui Que Use prin faptul că evita plata taxelor și efectuarea servituțile feudale. În societățile feudale din Anglia medievală domnea dreptul jurisprudențial, numit și sistem de drept comun. Dreptul jurisprudențial este un sistem juridic dezvoltat pe baza jurisprudenței instanțelor de judecată, i.e. pe baza deciziilor judecătorilor, spre deosebire de sistemul de drept civil care este dezvoltat cu precădere de Parlament și de Puterea Executivă (= Guvern). Dreptul jurisprudențial al Angliei medievale nu recunoștea principiul Cestui Que Uses ceea ce făcea dificilă punerea unor astfel de cazuri în formă de decizie judecătorească și în jurisprudență.
Taxele și servituțile nu puteau fi executate silit împotriva unei persoane care a luat parte la o cruciadă, la alte războaie sau a fost plecat într-o călătorie de afaceri deoarece această persoană nu era prezentă în regat pentru a putea fi executată silit. Deoarece această persoană a depus jurământ față de seniorul ei, iar ea nu era în regat, nu se putea sechestra pământul aflat în proprietatea persoanei respective. O caracteristică a feudalismului medieval era jurământul de supunere, loialitate și credință făcut de o persoană față de o altă persoană.
Beneficiarul unui Cestui Que Use, care era în fapt o persoană diferită decât proprietarul pământul care a jurat supunere, loialitate și credință în fața seniorului, nu putea fi executat silit pentru a plăti taxele și pentru a îndeplini servituțile feudale din cauza faptului că acesta nu era proprietarul pământului și nu a depus jurământ de supunere, loialitate și credință seniorului respectiv. Acest beneficiar nu datora, deci, nimic seniorului. În acest fel Cestui Que Use a devenit o nouă formă de proprietate și de utilizare a proprietății.
În anul 1665, Carol al II-lea al Angliei (1630 - 1685), rege al Angliei, Scoției și Irlandei, s-a văzut confruntat în anul 1665 cu Marea Ciumă din Londra. Numărul morților a atins pe 17 septembrie 1665 un maximum de 7.000 pe săptămână. Carol, familia sa și curtea regală au părăsit Londra în luna iulie a acelui an și s-au stabilit la Salisbury. În februarie 1666, când ciuma s-a domolit, Carol s-a reîntors la Londra. Pe data de 2 septembrie 1666 a avut loc Marele Incendiu din Londra. Incendiul a distrus aproximativ 13.200 de case și 87 de biserici. Între anii 1665-1667 a avut loc Al doilea Război Anglo-Olandez. În acest război olandezii au lansat un atac surpriză asupra Angliei. În cadrul acestui atac o flotă olandeză a navigat în sus pe Tamisa spre locul unde era andocată o mare parte a flotei engleze. Majoritatea navelor engleze au fost scufundate cu excepția navei amiral care a fost capturată și dusă drept trofeu în Olanda.
În urma acestor catastrofe starea legală a multor proprietăți era incertă. Pentru a clarifica starea legală a proprietăților Parlamentul Angliei a adoptat un document numit Cestui Que Vie Act 1666. În acest document se declara că toți oamenii din regat sunt dați dispăruți în mare sau morți dacă nu anunță autorităților faptul că sunt vii. În plus, acest act declara că toate proprietățile sunt luate în custodia statului dacă proprietarii nu își revendică drepturile și proprietățile în termen de 7 ani. Altfel spus, aceia ce erau în viață și doreau să-și recupereze drepturile și proprietățile lor trebuia să anunțe autorităților faptul că sunt vii, să-și dovedească identitatea pentru a obține drepturile lor și să dovedească faptul că dețin acele proprietăți. În acest fel statul a retras toate drepturile oamenilor și a preluat proprietățile lor. Proprietățile oamenilor au fost introduse într-o corporație fiduciară(= trust fiduciar).
Statul a devenit astfel fiduciarul (= instituție tutelară = administratorul) care deține titlurile de proprietate asupra drepturilor oamenilor și a proprietăților lor până când un om viu se anunță autorităților și își revendică drepturile și proprietățile, acesta putând cere și despăgubiri.
Stăpânii Lumii au preluat acest concept și l-au integrat pe ascuns în sistemul social.
Autor: Mihail Ispan
15.05.2017
