IUBIREA: Cea mai mare putere



Oamenii au fost de mii de ani îndoctrinați cu ideea că ei trebuie să predea puterea autorităților. Ei predau puterea lor politicienilor pentru a le face legi, în loc să păstreze puterea pentru ei și să se organizeze în comunități autarhice. Ei predau puterea învățătorilor și profesorilor pentru a-și educa(= îndoctrina) copiii, în loc să-și educe ei inșiși propriii copii. Ei predau puterea medicilor, în speranța ca îi va vindeca, în loc să învețe să se autovindece. Ei predau puterea societăților de asigurare în speranța că acestea îi vor proteja împotriva calamităților naturale, în loc să preia ei înșiși această resposabilitate. Ei predau puterea poliției și jandarmeriei pentru a-i proteja împotriva infractorilor în loc să se întrebe: de ce există oare infractori?

Predarea puterii altor oameni înseamnă comoditate, credulitate și iresponsabilitate. Dacă vrei să fii cu adevărat liber trebuie să păstrezi puterea pentru tine și să preiei responsabilitatea ce îți revine în cadrul comunității în care trăiești. Asta mai înseamnă renunțarea la comoditate, renunțarea la a preda puterea altora ca după aceea să te plângi de nedreptate, sărăcie și tiranie.

Oamenii puternici nu au făcut niciodată bine societății. Dimpotriva, ei au asuprit, au umilit, au mințit și au jefuit cetățenii. Pentru a face bine comunității în care trăiești nu îți trebuie putere asupra oamenilor, ci iubire. De aceea nu este înțelept să te încrezi în oamenii care aspiră după putere și avere. Ei te vor trăda întotdeauna.

Oamenii predau puterea autorităților, spre exemplu poliției, argumentând că aceasta îi va apăra de răufăcători. De ce există însă răufăcători în societatea noastră?

Ați auzit vreodată de închisori dacice?
De ce oare dacii nu aveau închisori?

Într-o societate preponderent spirituală nu există răufăcători, de aceea aceste societăți nu au nevoie nici de poliție și nici de închisori. Dacă nu ar exista bani, deci într-o societate bazată pe resurse, nu ar exista nici bănci și deci nu ar exista nici spărgători de bănci. Societatea materialistă este sursa răului.

Dumnezeu are o putere infinită. El ar putea conduce toți oamenii ca pe niște marionete. Totuși el nu face acest lucru, ci dimpotrivă ne-a oferit libertatea ca noi să decidem ce spunem și ce facem. El a renunțat la puterea asupra oamenilor, căci cea mai mare putere este aceea de a renunța la putere. Acesta este un exemplu divin pe care și noi trebuie să ni-l însușim. Numai cel care are puterea de a renunța la puterea asupra oamenilor este cu adevărăt puternic și poate face binele. Iar ca să ai aceasta putere trebuie să iubești oamenii, animalele, plantele și tot Universul. Iubirea este cea mai mare putere, ea este puterea adevărată.

Va doresc multă iubire!
Autor: Mihail Ispan